A 144-a ediție a Foire du Midi începe sâmbătă la Bruxelles
Cea de-a 144-a ediție a Foire du Midi începe sâmbătă, 13 iulie, la Bruxelles,. Târgul va avea loc până pe 18 august. Anul acesta, “nașa” evenimentului este asociația Make A Wish, care le îndeplinește dorințele copiilor grav bolnavi.

Timp de mai bine de o lună, 123 de atracții și standuri cu mâncare vor fi la dispoziția tuturor vizitatorilor. Târgul se întinde pe o suprafaă mare având o lungime de 1,6 km, de la Arts et Métiers până la Porte de Hal, de-a lungul Bulevardului du Midi. Târgul va fi deschis în zilele lucrătoare de la 14:00 până la miezul nopții (11:00 pentru standurile de mâncare) și de la 13:00 până la 1:00 în weekend și cu o zi înainte de sărbătorile legale.
În ceea ce privește zgomotul, primăria vrea „echilibrul între un eveniment istoric și de familie și viața cartierului care îl găzduiește”. Prin urmare, standardele de zgomot rămân în vigoare (până la 95 de decibeli în timpul zilei și maxim 75 de decibeli după ora 22:00). În timpul evenimentului vor fi organizate, de asemenea, întâlniri cu locuitorii din zonă, lucrătorii de la târg și Departamentul de Comerț pentru a face bilanțul eventualelor neplăceri.
Pe partea de securitate, pe lângă un punct fix de poliție, patrulele vor monitoriza zona târgului, în special de la ora 17:00 până la închidere. Crucea Roșie va fi de serviciu lângă punctul de poliție. Ca în fiecare an, târgul și primăria Bruxelles le vor oferi o după-amiază de distracție – pe 8 august – copiilor bolnavi și/sau cu dizabilități.