🔴 LIVE – Deciziile reuniunii Codeco – Energie
Reuniunea federalului cu guvernele regionale a luat sfârșit.

Declarațiile de la conferința de presă
Alexander De Croo – Este foarte clar, va fi nevoie de mult efort pentru a depăși această criză. Trebuie să facem totul pentru a ieși din această criză. Vom ajunge acolo doar dacă lucrăm împreună.
Alexander De Croo – Vom discuta de asemenea cu sectorul bancar pentru a avea în vedere posibilitatea de a permite un report al ratelor la creditele ipotecare pentru familiile cele mai afectate de prețurile la energie.
Alexander De Croo – Guvernul federal a luat deja o serie de decizii. Am prelungit până la finalul lunii martie 2023 aplicarea TVA-ului redus pentru gaz și electricitate, și prelungirea tarifului social redus.
Am discutat cu guvernele regionale de asemenea despre măsurile pe care le putem lua la diverse niveluri, cum ar fi economiile pe are le putem face la nivelul clădirilor publice, prin coborârea temperaturii interioare sau stingerea luminilor care nu sunt necesare. Vom demara discuții și cu sectorul privat pentru a vedea cum se pot aplica astfel de măsuri și în cadrul întreprinderilor lor. Am mai decis să discutăm pe marginea profiturilor excesive ale companiilor energetice
Există deja o măsură în sectorul nuclear. Se urmărește extinderea acesteia la alte companii din sectorul energetic, unde unii au profituri foarte mari. Venitul nuclear se ridică la 800 de milioane, vrem să-l extindem și să folosim încasările pentru a ajuta clasa de mijloc din țara noastră
Alexander De Croo – Nu sunt soluții miracol. Dar vom face tot ce ne stă în putință pentru a ieși din această criză. Iar aceasta este părerea generală a tuturor șefilor de guverne din Belgia. Dar vreau să subliniez, înainte de a vorbi despre deciziile pe care le putem lua noi, că soluția cea mai bună trebuie să vină de la nivel european. Iar Belgia a vorbit încă din martie despre o plafonare a prețurilor la gaz. Este momentul ca Europa să ne arate că își poate ajuta cetățenii. Am vorbi cu Ursula von der Leyen și s-a făcut anunțul unei reuniuni de urgență la nivelul UE pe marginea crizei energetice. Din ce în ce mai multe state europene înțeleg că este nevoie de intervenție pe piață și de eforturi comune.
Informațiile inițiale – Vă reamintesc că nu este un Codeco cu care ne-am obișnuit din vremea pandemiei. Autoritățile s-au reunit pentru a vedea cum se pot coordona în perspectiva iernii dificile care ne așteaptă din cauza crizei energetice declanșate de invazia rusă în Ucraina.
Potrivit informațiilor pe surse din presa flamandă, s-au făcut unele planuri. Autoritățile au convenit să se consulte cu federațiile din industrie pentru a vedea ce ajutor poate oferi guvernul întreprinderilor.
De asemenea, vor fi discuții și cu băncile cu privire la modul în care instituțiile financiare pot face mai mult pentru consumatori, de exemplu, sprijinind clienții cu probleme la plata facturilor la energie sau asistându-i cu credite pentru renovări și/sau lucrări de izolație, scrie HLN.
Deși în ultima vreme au fost declarații cu privire la prelungirea duratei de viață a unor reactoare nucleare suplimentare, chestiunea nu a fost discutată la Codeco.
„Suntem aici pentru a vorbi despre prețuri”, a declarat ministrul valon al Energiei, Philippe Henry.
Potrivit ministrului federal Tinne Van der Straeten, scopul este de a demonstra că diferitele guverne ale țării pot lucra împreună pentru a aborda criza energetică.
Viceprim-ministrul Federal Ecolo, Georges Gilkinet, a vorbit despre o întâlnire de „perspectivă”.
Vicepremierul liberal francofon, David Clarinval, a spus că problema nucleară este „parte a dezbaterii”. Clarinval s-a arătat îngrijorat de soarta independenților și a IMM-urilor, pentru care prețurile mari la energie amenință să devină inaccesibile. Ar trebui luate măsuri pentru reducerea facturilor pentru ei, a spus minnistrul.